SPECIAL
PATRIMONIUL ROMANESC

Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO figurează zone naturale, situri istorice şi monumente deosebit de valoroase, definitorii pentru patrimoniul cultural al unei ţări. În momentul de faţă ea cuprinde 890 de situri 689 culturale, 176 naturale şi 25 mixte) din 148 de ţări. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a adoptat Convenţia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial în anul 1972. România a aderat la Convenţie în anul 1990 şi, până în acest moment, are înscrise 31 de situri protejate. Faptul că aceste obiective culturale, respectiv obiectiv natural, figurează printre alte bunuri ale patrimoniului universal şi sunt recunoscute pe plan internaţional, ar trebuie să implice o mai mare grijă din partea noastră în conservarea în bune condiţii şi protejarea lor nealterată. Alături de Cosmin Dănilă, iniţiatorul şi realizatorul proiectului vizual “Patrimoniul Românesc”, vă invităm să le redescoperiţi în cele ce urmează.


Publicat in editia NR. 7 | IULIE - AUGUST 2009

 
 
 
NR. 11 | DECEMBRIE 2009
 
NEWSLETTER
Abonare
Dezabonare
 
 
 
REVISTA | GALERIE FOTO | STIRI | DESPRE NOI | ARHIVA | FOTOGRAFII | PARTENERI | CONCURS | CONTACT  
© PHOTO Travel 2008 - 2009 | implementare Noua Uzina